Începând cu secolul XX, preocuparile pentru cunoasterea geologiei si geografiei Moldovei sunt din ce în ce mai numeroase, iar din multitudinea lor, fara a nedreptati pe unii autori, consideram ca cele realizate de M. David (1921,1922,1923,1932), C. Martiniuc (1948,1951,1962),N. Macarovici (1956,1960,1968), A. Saraiman 1971, L. Ionesi , I. Donisa, C. Martiniuc, 1976, V. Bacauanu si colab., 1980, constituie contributii de baza pentru lamurirea evolutiei vaii Moldovei si a pozitiei ce o ocupa din punct de vedere geomorfologic. De asemenea, în intervalul 1963-1975 în cadrul unui amplu program de cunoastere a rezervelor si a regimului apelor subterane din Moldova, precum si al unor studii deja publicate (R. Cadere si colab., 1967, I. Enea, C. Necula, 1972), s-a acumulat un important fond de date privind grosimea si alcatuirea sesului. În total, s-au realizat peste 260 foraje hidrogeologice, care au permis o cunoastere mai buna a morfologiei subiacente aluvionarului si realizarea premiselor pentru descifrarea paleogeomorfologiei. Daca extindem putin investigatiile, pentru a lamuri elemente de evolutia si pozitia vaii în ansamblu geomorfologic al unei arii mai mari, evident ca nu putem sa nu avem în atentie contributiile aduse de I. Sârcu 1955-1965, T. Bandrabur, V. Giurgea 1965, V. Bacauanu ,1968 , I. Hârjoaba, I. Donisa 1972-1974, I. Ichim 1974 etc. Referitor însa, strict la Sesul Moldovei extracarpatice, un loc aparte îl ocupa cercetarile inteprinse de colectivul Statiunii de Cercetare Stejarul Neamt, colectiv care a realizat studii complexe de geomorfologie, pedologie si hiodrogeologie în toata zona extracarpatica.

În anul 1975, N. Barbu, Gh. Lupascu si C. Rusu s-au preocupat în detaliu de evolutia pedologica si pedogeografica a luncii Moldovei extracarpatice.

Preocupari majore pentru interpretarea corecta a aparitiei si evolutiei reliefului în care se afla bazinul hidrografic al Moldovei au avut reprezentantii scolii geografice iesene prin profesorii C. Martiniuc, V. Bacauanu, N. Barbu, I. Donisa, I. Harjoaba, cât si specialistii din domeniile hidrologiei si hidrogeologiei din INMH Bucuresti (C. Diaconu si colab.) si ISPIF Bucuresti. O abordare de mari dimensiuni a avut însa colectivul Statiunii de Cercetare Stejarul Pângarati în lucrarile elaborate de I. Bojoi, Maria Radoane, N. Radoane, Gh. Lupascu, M. Bulzan si I. Ichim în intervalul 1974-1988. Acestia au evaluat aspecte partiale ale unor fenomene, au analizat parti ale sesului si au tratat unele regiuni mai mari care vizau si elemente referitoare la problematica din zona.

În acest context, putem aminti si o lucrare relativ recenta a lui M. Amariucai (2000), care se dovedeste un studiu geomorfologic si hidrologic foarte amanuntit al sesului Moldovei.

Tot aici trebuie sa mentionam si lucrarea “Monografia comunei Miroslovesti”, Ioan Pârlea si colab., 2004, în care este descrisa, foarte amanuntit, comuna din care am facut si noi parte pâna de curând.

Geologia

Primele cercetari geologice în regiune au fost realizate de Cobalcescu (1883) care stabileste ca formatiunile sarmatiene ocupa partea de nord si centrala a Moldovei.

În 1903, Simionescu, descrie formatiunile de pe malul Moldovei si separa în baza un complex argilos slab fosilifer, iar în partea superioara un complex nisipos cu nivele de gresii bogat fosilifer, atribuindu-le Sarmatianului.

Date referitoare la geologia regiunii se întâlnesc si în lucrarea de sinteza asupra “ Neogenului din Platforma Moldoveneasca” a autorilor Macarovici si Jeanrenaud (1958).

În 1965, Bandrabur si Giurgea, aduc unele contributii la cunoasterea depozitelor cuaternare, referindu-se, în special, la terasele râului Siret, de la latitudinea orasului Roman, pâna la latitudinea orasului Bacau; de asemenea, se ocupa si de terasele din cursurile inferioare ale râurilor Moldova si Bistrita.

Sarmatianul, în cadrul regiunii studiate, este în continuitate de sedimentare cu Badenianul si este caracterizat, litologic, de argile, marne, nisipuri, carora li se adauga gresii, greso-calcare, calcare oolitice etc.

Faza orogenetica moldavica, care s-a manifestat la sfârsitul Badenianului, a dus la izolarea Paratetysului de Tethys. În conditii de izolare, în Paratethys s-a instalat un facies de apa îndulcita, reprezentat de fauna cu caracter salmastru, ilustrata de mactre, cardiacee, tapiide, pirenele, trohide, nasiide, dintre moluste si de miliolide, nonionide, elfizi etc.

Basarabianul urmeaza în continuitate de sedimentare cu Volhinianul si are dezvoltare completa. În cadrul Platformei Moldovenesti Basarabianul are dezvoltare clasica si asupra sa s-au facut numeroase studii litostratigrafice, macro-si microfaunistice de catre diversi cercetatori.

În linii mari, depozitele basarabiene în facies litoral-neritic prezinta o anumita monotonie, fiind alcatuite din argile, argile marnoase, argile fin nisipoase, marne, marne argiloase, nisipuri, cu unele intercalatii de gresii, calcare oolitice si unele episoade de prundisuri.

În a doua parte a Basarabianului, în apropierea zonei de platforma cu orogenul s-a instalat faciesul deltaic. Ca urmare, în acest areal s-au acumulat o serie de prundisuri, de origine carpatica, cu structura încrucisata, care sunt alcatuite din cuartite, gnaise, micasisturi, menilite, gresii etc. Galetii sunt bine rulati, au marimi variabile si în unele zone contin intercalatii sau lentile de nisipuri grosiere.

Cercetarile efectuate de Macarovici (1953,1954,1955,1964), Macarovici si Jeanrenaud (1958), Jeanrenaud(1954,1961,1963) asupra întregii cuverturi de sedimente miocene si pliocene din Platforma Moldovenesca, au aratat ca toate depozitele au o înclinare generala spre sud-sud-est. În baza acestor constatari Jeanrenaud (1961) afirma ca înclinarea sedimentelor catre sud-est este datorata unei miscari de ridicare a platformei, miscare care s-a petrecut în Cuaternar si anume, în faza miscarilor valahice.

Depozitele cuaternare reprezinta cele mai noi formatiuni din zona studiata si ele sunt reprezentate atât prin sedimente aluvionare recente, glacisuri si deluvii, cât si prin terasele Moldovei si ale afluentilor principali.

 

Tectonica

Regiunea de platforma cuprinsa între râurile Bistrita, Moldova si Siret, dupa cum reiese din studiile efectuate de Bancila si Hristescu (1965), Dicea (1967) si Saraiman (1968), a functionat ca o zona de uscat, din Paleogen si pâna în Badenianul superior. În aceasta perioada de timp, agentii externi au erodat o parte din sedimente si, totodata, au modelat suprafata terenului, dând nastere la un relief mai mult sau mai putin accidentat.

Peste acest paleorelief au transgredat apele Marii Badeniene, mare ce a dainuit din Badenianul superior si pâna la sfârsitul Basarabianului, când regiunea respectiva a fost emersa si a intrat din nou sub actiunea agentilor externi, care au creat relieful actual.

 

Relieful

Relieful local este rezultatul unei evolutii îndelungate a Podisului Sucevei, influentat de factori morfogenetici interni, de înaltare epirogenetica, si factori morfogenetici externi, în principal variatii climatice majore, ce s-au succedat din Pliocen pâna în Cuaternar.

Din studiile de specialitate, rezulta ca valea Moldovei, a început sa se formeze înca din Sarmatian, însa dovezi despre vechimea sa dateaza de la sfârsitul Pliocenului, începutul cuaternarului. (V. Bacauanu si C. Martiniuc)

Principalele tipuri de relief care se diferentiaza sunt reprezentate prin interfluvii sculpturale, versanti si zone de lunca. Interfluviile sculpturale se prezinta sub forma unor culmi colinare, cu platouri orizontale; acestea sunt fragmentate de vai secundare. Versantii marginesc interfluviile sculpturale, fiind dependenti de directiile în care au actionat factorii de eroziune externa, în special cei fluviatili; luncile se dezvolta de-a lungul principalelor vai, prezentându-se sub forma unor suprafete plane, fiind deseori afectate de inundatii.

Terasele etajate la 20-30 m si 50-60 m altitudine relativa, se prezinta sub forma unor suprafete relativ plane, cu pante line spre vest, sud-vest. Între aceste terase, exista un versant de racord, estompat de diverse coluvionari.

Terasa inferioara este mai plana si mai extinsa, în schimb, podul terasei superioare este fragmentat de vai torentiale care îi reduc suprafata.

Valea “Parcului” este putin mai adâncita, flancurile sale din podul terasei având înclinari mai reduse, care cresc pe masura ce ne apropiem de albia pârâului ”Ciohoranca”.

Valea ”Pietroaia” este adâncita puternic, cu flancul stâng sub forma unui perete abrupt afectat de degradari, iar cel drept mai domol, dar care coboara brusc în apropierea pârâului. În amonte se transforma într-o ravena cu maluri aproape verticale.

Un alt organism torential mai tânar si mai putin dezvoltat,“Siliste”, traverseaza localitatea si colecteaza apa pluviala pâna la confluenta cu pârâul Ciohoranca.

Culmea interfluviala “Dealul Parcu”este dispusa spre nord- vest si s-a format în urma fragmentarii Podisului Sucevei de catre reteaua hidrografica.

Din punct de vedere hipsometric, relieful comunei este dispus între altitudinile absolute de 438 m (Dealul Parcu), 320 m (Vatra satului), 260 m D.N.2 si 240m (Sesul Moldovei).

 

Clima

Teritoriul comunei Ciohorani apartine zonei de climat temperat-continental moderat, acest climat fiind influentat de directia de miscare a unor mase de aer.

Radiatia solara, cu valori medii de 116 kcal/cm ² are o distributie neuniforma în cursul anului. Aproximativ 40% din total revine perioadei de vara (iulie = 17 kcal/cm ² ), în timp ce iarna se realizeaza doar 10% (ianuarie = 2,2 kcal/cm ² ).

Temperatura medie anuala a aerului este cuprinsa între +8 ° si +9 ° . Cele mai mari valori medii lunare se înregistreaza în iulie (+19 ° + 20 ° ), iar cele mai mici valori medii se înregistreaza în ianuarie(- 3 ° -4 ° ).

Temperaturile extreme au înregistrat maxime absolute de +38 ° C si minime absolute de -33 ° C. Temperaturile de peste 5 ° C încep de la 23 martie si dureaza pâna spre 11 noiembrie, iar cele ce depasesc 10 ° C se înregistreaza între 11 aprilie si 20 octombrie.

Umezeala relativa a aerului are valori medii anuale de 75-76%. Cele mai mari valori lunare depasesc 85-90% iarna, iar cele mai reduse coboara pâna la 64-65% vara. De mentionat este deficitul de umiditate din aer care se înregistreaza în aprilie – mai (66-67%).

Nebulozitatea este direct influentata de temperatura si umezeala aerului, valoarea medie anuala variind de la 5 zecimi la 6,5 zecimi, cele mai mari valori medii lunare înregistrându-se iarna (peste 7 zecimi). Ca urmare, durata efectiva de stralucire a soarelui variaza între 1900 si 2000 ore/an.

Precipitatiile atmosferice care cad în medie pe an sunt de peste 500mm. În timpul anului, regimul precipitatiilor este neuniform, înregistrându-se cantitati mai mari în perioada iunie – iulie (75-80mm) si mici în decembrie (20 – 25mm). În proportie de 70% ele cad sub forma de ploaie. Din totalul precipitatiilor, 35 – 40% cad vara, 23 – 30% primavara, 17 – 23% toamna si 10 – 17% iarna.

Alte fenomene hidrometeorologice care caracterizeaza clima comunei noastre sunt: ceata, bruma, chiciura, poleiul.

Vânturile care bat pe teritoriul acestei zone se caracterizeaza prin fluctuatii mari de directie si viteza, fiind determinate atât de circulatia generala a maselor de aer, cât si de orientarea reliefului.

Cele mai mari frecvente medii anuale le au vânturile dinspre N,NV,S si SE, iar cele mai ridicate valori ale vitezei vântului corespund perioadei de iarna si primavara, când se depasesc 3 m/s în medie.

Hidrografia

Comuna Ciohorani se afla situata în zona hidrografica a râului Moldova, din bazinul hidrografic al râului Siret, prin urmare hidrografia comunei, atat apele de suprafata, cât si cele subterane, sunt direct influentate de aceste doua râuri.

Apele de suprafata sunt reprezentate de pârâul Ciohoranca ce uneste apele preluate din vaile Pietroaia, Parcului si ale unui organism torential mai tânar ( Siliste). Regimul hidrologic torential este materializat mai ales prin eroziuni de albie.

Apele subterane sunt cantonate în nisipurile si pietrisurile din baza teraselor, fiind întâlnite la adâncimi cuprinse între 4-8 m pe terasa de lunca si 8-15 m pe terasele înalte. Pe versanti, unde eroziunea a fost activa, stratul acvifer se întâlneste mai spre suprafata, iesind uneori la zi sub forma de izvoare. Cele mai importante izvoare se întâlnesc în partea de N si NV, provenind din baza gresiilor calcaroase sarmatiene.

 

 

BAZINUL HIDROGRAFIC AL RAULUI MOLDOVA IN DREPTUL COMUNEI CIOHORANI

Hidrogeologia

În domeniul apelor subterane, tot mai multi specialisti includ doua categorii distincte în functie de natura lor hidraulica, respectiv, ape cu caracter ascendent sau sub presiune si ape cu caracter descendent, libere sau ape freatice.

Datorita compozitiei granulometrice a aluvionarului, apele freatice au un schimb intens cu rezervele pe apa din atmosfera (precipitatii) si cu ale hidrosferei respective cu scurgerea apelor râurilor Moldova si afluentilor sai, a caror debite cad gravitational prin infiltrare (percolatie) spre un nivel hidrostatic minim.

Sunt, de asemenea, situatii când, peste aceste ape freatice, datorta litologiei, se suprapun strate suprafreatice sau epidermice stocate, pentru o perioada redusa în zona de aeratie.

Apele ascendente sau captive sunt ape cantonate în orizonturi acvifere izolate, situate între strate impermeabile. Acestea pot fi considerate ca ape fosile, veterice, de zacamânt, cu un circuit propriu de alimentare de tip multianual, multisecular sau chiar raportat la erele geologice.

 

Solurile

Principalele tipuri de sol prezente pe teritoriul comunei sunt reprezentate de cernoziomuri levigate- dezvoltate pe interfluvii si terase, precum si soluri aluviale de lunca. Local, sub forma de mici areale, se mai întâlnesc soluri degradate, lacovisti salinizate.

Din punct de vedere al potentialului lor natural de fertilitate, solurile pot fi grupate astfel:

- soluri cu potential natural ridicat de fertilitate – în care se includ cernoziomurile cambice si partial solurile aluviale, pretabile unei game largi de culturi agricole;

- soluri cu potential natural moderat de fertilitate – care cuprind majoritatea solurilor aluviale si solurilor slab si mediu erodate, precum si a solurilor cenusii;

- soluri cu potential natural scazut de fertilitate – în care se includ regosoluri si erodisoluri, soluri puternic erodate.

Resursele utile ale subsolului sunt reprezentate prin: roci sedimentare, pietrisuri, nisipuri, argile, luturi leossoide.

Vegetatia

Vegetatia comunei Ciohorani apartine zonei forestiere, la care se asociaza vegetatia de lunca.

Dr. ing. I.A. Lupu (nascut în satul Ciohorani) a identificat pe teritoriul comunei 700 specii superioare, 25 specii de muschi, 40 specii de licheni si 100 specii de ciuperci(I. Lupu “Contributii la studiul padurilor de lunca dintre Siret-Moldova si Somuzul Mare”, Culegere de studii si articole de biologie, 1979, Gradina Botanica, Iasi).

Vegetatia forestiera este reprezentata, în special, de stejar în asociatie cu carpen, fag, frasin, gorun, artar precum si arbusti. Un loc aparte îl ocupa plantatia de brazi, cca 30 ha. padure cu functii speciale de protectie a solului, precum si vegetatia pomicola din gospodariile cetatenilor.

Vegetatia de lunca este caracteristica solurilor aluvionare si lacovistilor cu exces de umiditate. Pajistile sunt formate din asociatii de pir târâtor, iarba câmpului, firuta de câmp, paius trifoi coada vulpii etc.

Prof. Ioan Pârlea si prof. Ioan Leleu în “Monografia comunei Miroslovesti”, 2004, structureaza flora locala dupa întrebuintari, astfel:

- plante medicinale - 21%;

- plante furajere – 18%;

- plante forestiere – 17%;

- plante alimentare spontane si cultivate – 15%;

- plante melifere – 12%;

- plante trinctoriale – 4%.

 

Fauna

Elementele faunistice sunt strans legate de specificul învelisului vegetal. Ca si vegetatia naturala, si fauna a fost puternic afectata de interventiile umane, care au dus la restrângerea arealelor, modificarea componentei speciilor si a posibilitatilor de habitat, reducerea numerica si chiar disparitia unor specii.

Mamiferele reprezentative sunt: popândaul, soarecele de câmp, hârciogul, iepurele, ariciul, dihorul ,vulpea, capriorul, mistretul, etc.

Pasarile sunt reprezentate prin speciile: prigorie, graur, ciocârlie, turturica, cânepar, vrabie, cioara, rândunica, lastun, etc.

Din speciile inferioare, amintim: viermii, gasteropodele, insectele, reptile(sarpe de casa si sopârla de câmp) si amfibieni.

 

Populatia

La nivelul recesamântului din 18 martie 2002, populatia localitatii Ciohorani este de 2020 locuitori, înregistrându-se cu 119 locuitori în plus fata de recesamântul din 1992. Populatia masculina numara 1045 de locuitori, iar cea feminina de 975 .

Putem concluziona ca, populatia localitatii Ciohorani a crescut cu 6,3% locuitori; populatia feminina cunoaste o crestere de aproximativ 4,9%, iar cea masculina de 7,5%, aratând ca populatia feminina este minoritara, diferenta dintre cele doua grupe fiind de 1,7%.

Evolutia populatiei localitatii Ciohorani între anii de recesamânt:

 

 

Anul

 

Numar locuitori

 

Dinamica %

1912

1299

100

1930

1513

116,4

1966

2177

167,6

1977

2199

169,3

1992

1901

146,3

2002

2020

155,5

 

În tabelul de mai sus se observa dinamica de evolutie a populatiei din anul de recesamânt 1912, când localitatea avea un numar de 1299 de locuitori, pâna în anul de referinta 2002.

Structura populatiei comunei Ciohorani, pe grupe mari de varsta, în anul 2002 se prezinta astfel:

 

Masculin

Feminin

Total

Numar

Dinamica

Numar

Dinamica

Numar

Dinamica

Total localitate

1045

100,0

975

100,0

2020

100,0

Sub 15 ani

245

23,4

244

25

489

24,2

Între 15 si 59 ani

607

58,1

490

50,3

1097

54,3

Peste 60 ani

193

18,5

241

24,7

434

21,5

Sursa: directia Judeteana de Statistica Iasi, 2005

Prin ritmul de crestere a populatiei si prin echilibrul existent între cele doua sexe, se poate spera ca, localitatea noastra nu va duce lipsa, în viitor, de un spor natural care va asigura forta de munca necesara dezvoltarii economice si sociale a comunei.

Din pacate, trebuie sa mentionam si o miscare demografica ce are loc în ultimii ani, în special a tinerilor, spre alte meleaguri în cautarea unui loc de munca, miscare demografica speram noi, temporala.

 

Probleme de ecosistem

Mediul înconjurator nu este afectat de fenomene de poluare sau degradari care sa duca la modificari esentiale ale calitatii componentelor unor factori de mediu. Se întâlnesc, totusi, o serie de situatii si aspecte negative, respectiv activitati umane si fenomene naturale, care afecteaza local apele si solurile. Depozitarile întâmplatoare de deseuri menajere si gunoi de grajd, folosirea intensiva a fertilizantilor si insecticidelor în agricultura, amplasarea incorecta a fântânilor sunt doar câteva dintre activitatile umane care pot afecta mediul înconjurator.

Fenomenele naturale afecteaza la rândul lor factorii de mediu. Astfel, excesul de umiditate din zonele joase, eroziunea torentiala si de suprafata, alunecarile de teren, colmatarile, etc. pot deteriora iremediabil suprafete întinse.

 

Back